|
|
||
|
PANA DE TRESTIE - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru PANA DE TRESTIERezultatele 1 - 10 din aproximativ 22 pentru PANA DE TRESTIE. Mihai Eminescu - Codru și salon ... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau ... aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a ... a apei, a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăție, Să învie în deșerturi șir de visuri ce te mint. Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a isvorului său taină, despre vremi apuse, sure, Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor. Palmii risipiți în crânguri, auriți de ... lui îi crapă; Și în Nil numai deșertul nisipișul și-l adapă, Așternându-l peste câmpii cei odată înfloriți. Memphis, Teba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de ... ... râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare În dulcile-nmiitul al păsărilor grai În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Își zidesc monâstire de ceară pentru trai. De spânzură pin ramuri de sălcii argintoase O-mpărăție-ntreagă-ntr-un cuib legănător  A firii dulce limbă, de el era-nțeleasă Și îl umplea de cântec, cum îl umplea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă rezimată Privea uimit în râul ce spumega amar Și asvârlea vo piatră în apa-nvolburată Râdea, cânta degeaba  plângea chiar în zădar ... cânte plecându-se pe val Din vânturi să fac nimfe cu sufletele clare Ce-n aer legănate, albastre și ușoare Să treacă zimbitoare cu arfe de cristal. Și tu când apărea-vei ziua să pară noapte Astfel de strălucită să fie fața ta Încet numai pâraie să se uimească-n șoapte Din crengi de arbori mândri să cadă rodii coapte Și pasul tău să calce pe un covor de nea, Și orce dulce idee ar trece-n fruntea-ți albă Aievea să se facă cu ochii chiar văzând De ai dori ... ... care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam eu cum se lupta să învingă o lacrimă ce i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de la dânsul, baba Ilinca care se ținea grapă de mine, mă duse în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe, cutii cu rahat, șiraguri de smochine, cozonaci, păstrămuri, sticle cu vutci și vișnapuri, și câte și mai câte, de care duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă ... grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite, mai înțepătoare, de vuietul cărora tresări balta din fund și pănă-n față. Erau broaștele, care, deșteptate de somn, sărbătoreau în cor revărsatul zilei. Cât de hâde erau ele, cât de discordantă era cântarea lor, totuș această strigare de ... Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie ... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... Și barbe neatinse, al bărbăției semn. Ei merg de-a drept prin codri, pe lungi cărări pierdute Călări pe șele goale, cu scările de lemn, Și trec în zbor prin arbori ca demoni de urgie, Și umbra scânteiază de-a ochilor mânie. Tot astfel și boierii, stăpânii de moșii. Înconjurați de gloate, din casele lor pleacă, Privind cu mulțumire zburdalnicii lor fii Cum știu să-și poarte caii și-n fugă să se-ntreacă. Soții, surori ... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători ... ... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce.  Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari  ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme  miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor) ... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce.  Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari  ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme  miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii ... fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când ... zi în zi se mărește, parte din Paris, parte și din Colomea — toate aceste stări a mult treptăluitei noastre societăți au obicei de a ieși de la patru sau cinci ceasuri dup-amiază în lungi șiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant, de droșce lipovenești, de daradaice de la Rădăuți; trec pe ulița mare, înghițind nouri de colb și ajungând la bariera orașului, aruncând o ochire asupra obeliscului grădinii publice, ies la Copou. Unii atunce, cei mai puțini, se coboară, călcând iarba ... își ia pălăria și, poftindu-și noapte bună, se duce la casa sa și câteodată la casa altuia. În Iași cafelele, botezate sub numele disprețuitor de cafenele , nu sunt vizitate decât de canalie, adică de ... Duiliu Zamfirescu - Viața la țară ... 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poștalioni ce intrau în curte cu strigăte și saltanat. Atât el cât și nevastă-sa Sofița săriră din paturile lor de cit, și ... Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române ... retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu noi în aceeași tendință, ele sunt silite să răspundă îndată la o întâmpinare de principă iuî, care caută să le tăgăduiască dreptatea și folosul. Direcția cea nouă — ni se zice — nu putea să se introducă în conlucrare ... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna ... pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ziduri cu creste-nalte și cu înguste ferestrui de meterez, era plină de o gloată posomorâtă, pe care abia o ținea în strună un șirag îndesat de dorobanți și de aprozi. Sus în casele domnești, al căror lat acoperiș de șindrilă se-ntindea jur-împrejur cu ștreșine largi și revărsate, stau adunați, cu o cucernică smerenie, împrejurul trupului împodobit al răposatului, toate căpeteniile țării. Preoții ... Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||